marți, 9 octombrie 2012

SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL „IOAN SLAVICI ÎN MILENIUL III ” LA CEA DE-A DOUA EDIŢIE



Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, Universitatea „Ioan Slavici” Timişoara, Liceul „Ioan Slavici” Timişoara, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş, Despărţământul „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei, Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” Timişoara, Societatea Culturală „Patrimoniu” Timişoara, S.I.Î.P. Timiş - Federaţia „Spiru Haret”, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, sub egida Consiliului Judeţean Timiş, au organizat, în data de 18 iunie 2012, cea de-a doua ediţie a Simpozionului internaţional „Ioan Slavici în mileniul III”.

Manifestarea a debutat la ora 1230, în sala 102 a Universităţii „Ioan Slavici”, cu sediul pe strada Dr. Aurel Păunescu Podeanu, nr. 144 din Timişoara, cu un ceremonial de deschidere, specific unor astfel de împrejurări, urmat de Binecuvântarea simpozionului şi a participanţilor la acesta de către Prea Onoratul părinte drd. Zaharia Pereş, consilier cultural al Mitropoliei Banatului.

A urmat un cuvânt de salut din partea organizatorilor, ocazie cu care au luat cuvântul domnul dipl. ing. Răzvan Hrenoschi, director al Direcţiei de Cooperare şi Informatică din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, prof. univ. dr. Titus Slavici, preşedinte al Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timi-şoara, prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, prorector al Universităţii „Ioan Slavici” Timişoara, prof. univ. dr. Horia Ciocârlie, preşedinte al Asociaţiei Culturale „Constantin Brâncuşi” Timişoara, prof. Virgil Popescu, preşedinte al S.I.Î.P. Timiş – Federaţia „Spiru Haret”, prof. dr. Tiberiu Ciobanu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România - Filiala Timiş, director al Liceului „Ioan Slavici” Timişoara şi prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, rector al Universităţii „Ioan Slavici” Timişoara, responsabil de proiect.

În continuare au fost prezentaţi oaspeţii şi invitaţii de onoare ai manifestării, după care au susţinut comunicări ştiinţifice în plen: Vasile Barbu (Uzdin, Serbia), prof. Maria Alexandra Pantea (Arad, România), prof.univ.dr. Ioan Viorel Boldureanu (Timişoara, România), lect. univ. dr. Lucian-Vasile Szabo (Timişoara), Mariana Gurza (Timişoara), conf.univ.dr. Tiberiu Ciobanu (Timişoara); prof. Eliza Ruse (Timişoara), Adriana Bireescu (Timişoara), Constantin C. Gomboş (Timişoara), prof.univ.dr. Dumitru Mnerie (Timişoara), prof. Monica Ilie (Timişoara), prof. Carmen Dabija (Timişoara), prof. Mariana Nagy (Timişoara), prof. Elena-Nicoleta Borbely (Timişoara), prof. Septimia Nica (Timişoara), asist.univ. drd. Adriana Slavici (Timişoara), lect. univ.dr. Gabriela Mnerie (Timişoara), prof. Virgil Popescu (Timişoara), prof. Otilia Breban (Timişoara), prof. Diana Sarca (Timişoara), prof. Petru Şandor (Timişoara), prof. Ionel Cionchin (Timişoara), prof. Cornelia Mariş (Timişoara), prof. Simina Mariş (Timişoara).
  
În finalul simpozionului a fost lansat numărul 27/2012 al periodic-ului de cultură şi educaţie „Demnitatea”, editat de Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara. Despre această publicaţie a vorbit, cu mult entuziasm, profesorul universitar Dumitru Mnerie. Deasemenea a fost lansat şi volumul Un alt Slavici. O geografie publicistică după gratii (Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2012), de Lucian-Vasile Szabo. Această interesantă şi valoroasă lucrare a fost prezentată de prof.dr. Eliza Ruse.
Aflat la cea de-a doua ediţie, Simpozionul internaţional „Ioan Slavici în mileniul III” s-a bucurat de o largă participare şi o intensă mediatizare în presa scrisă şi audio-vizuală timişoreană şi nu numai.

Conf. univ. dr. Tiberiu CIOBANU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu